Pakistanul consideră că decizia lui Donald Trump, de retragere a trupelor americane din Afganistan, reprezintă primul pas spre pace

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 23-12-2018 00:32

Pakistanul a salutat sâmbătă decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage o parte din trupele americane staţionate în Afganistan, ministrul pakistanez al afacerilor externe Shah Mehmood Qureshi estimând că acesta este un pas spre pace în această ţară sfâşiată de război, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

citește și: Sondaj CURS - PSD avariat serios de problemele interne, PNL nu reușește sa-și revină. Pro România în creștere ușoară. USR și Cioloș nu conving

Decizia de a retrage jumătate dintre cei 14.000 de militari americani prezenţi în Afganistan i-a luat prin surprindere pe diplomaţii şi oficialii politici din Kabul. Acest anunţ-surpriză a intervenit în condiţiile în care "negocieri de reconciliere" între SUA şi talibanii afgani au avut loc chiar în această săptămână la Abou Dhabi.

"SUA şi-au revizuit politica lor (în Afganistan) şi discuţii au avut loc la Abou Dhabi, s-au înregistrat progrese în negocieri şi lucrurile avansează", a declarat Shah Mehmood Qureshi pentru presă. El a adăugat că Pakistanul i-a eliberat pe deţinuţii talibani pentru a facilita negocierile de pace şi a crea "un mediu favorabil".

Talibanii nu au venit deocamdată cu un comentariu oficial, însă unul dintre comandanţii lor a salutat vineri decizia americană.