Glasgow Rangers a câștigat derbiul Scoției, cu Celtic: A fost 1-0 pe Ibrox, iar campionatul a fost relansat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 29-12-2018 17:35

Rangers a învins Celtic, scor 1-0, în etapa cu numărul 21 din prima ligă a Scoţiei. Ultimul succes al lui Rangers data din urmă cu 6 ani, când Dorin Goian evolua pentru echipa antrenată de Steven Gerrard.

Unicul gol al partidei de pe "Ibrox" a fost marcat în minutul 30, de Ryan Jack. Kent a pătruns în careu din flancul stâng, a scos la 12 metri, iar Jack a pus latul pentru 1-0. Mingea a trecut printre picioarele lui Scott Brown şi s-a oprit în poarta apărată de Gordon. Mijlocaşul lui Celtic a deviat uşor balonul, iar Gordon nu a mai putut face nimic. Rangers a controlat partida şi a oferit cea mai solidă performanţă din acest sezon, astfel că victoria e cât se poate de meritată. De menţionat faptul că antrenorul lui Celtic, Brandon Rodgers, a fost tehnicianul lui Liverpool în trecut şi l-a avut sub comanda sa pe Steven Gerrard, scrie mediafax.ro.

În urma acestui rezultat, Rangers a egalat-o pe Celtic în fruntea clasamentului. Cele două rivale au câte 42 de puncte în acest moment. Kilmarnock completează podiumul, cu 38 de puncte. Celtic are însă un meci în minus.