Kanal D iese din regimul must carry

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-01-2019 18:00

Postul de televiziune Kanal D şi-a schimbat strategia de distribuţie şi a renunţat la regimul must carry, începând cu 1 ianuarie 2019.

Telespectatorii vor putea urmări în continuare programele Kanal D, destinate, ca şi până acum, să acopere o gamă diversă de genuri şi de preferinţe, transmite postul TV.

Kanal D este subsidiară Dogan Sirketler Grubu Holding AS şi a emis pentru prima dată pe 18 februarie 2007.

Şi-a consolidat, an de an, poziţia pe piaţa TV autohtonă, devenind una dintre staţiile din top trei televiziuni generaliste din România.

Kanal D se află adesea în fruntea topului audienţelor, prin programele de succes difuzate în diferite intervale orare.