Anul a început în aceeaşi notă de pesimism şi neîncredere cu care s-a terminat 2018. Peste tot, răzbate un zumzet asurzitor de tânguiri şi lamentări cu privire la situaţia democraţiei din România şi norii negri de furtună care se adună deasupra economiei naţionale. Această mantră nocivă permează fibra societăţii până într-acolo încât creează zombi dispuşi să o repete la infinit.
Vă propun şapte soluţii pentru România lui 2019.
1. Construirea Opoziţiei Unite. Guvernul Dragnea – Dăncilă există din cauza abuliei liderilor politici ai Opoziţiei, care au amânat moţiunea de cenzură până s-a fâsâit total. Cu mai mult dialog şi asumând ideea unui interes comun de a înlocui această guvernare incompetentă şi profund antinaţională, am fi putut izbândi în 2018.
Să sperăm că această direcţie iraţională de divizare nu se va propaga şi pe parcursul anului nou început. PMP – PNL – USR – PLUS pot să ofere României o nouă şansă, asta însemnând un Guvern mai bun şi mai responsabil, dar şi revenirea la normalitate. Am încredere că sunt mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart.
2. Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Opoziţie. Ideea unui candidat comun trebuie să prindă contur, pentru că divizarea voturilor în perspectiva alegerilor din această toamnă nu va face decât să creeze o breşă pentru PSD. Ştiu, sunt mulţi care nu cred în capacitatea actualei Puteri de a genera un candidat cu şanse, pentru că, nu-i aşa?, românii mereu se mobilizează la prezidenţiale. Poate că lucrurile stau aşa, dar mai multă prudenţă şi o strategie înţeleaptă pentru prezidenţiale pot genera, la modul ideal, mai multă tracţiune în societate.
3. Construirea unui proiect de ţară viabil. Soluţia nu este numai debarcarea PSD – ALDE de la Putere. Dacă îi dăm jos pe ei şi nu punem nimic trainic în loc, România nu va progresa. De aceea, trebuie realizat un consens politic major asupra obiectivelor majore pe care ar trebui să le aibă ţara noastră:
a. Reîntregirea neamului prin Unirea cu Basarabia. Nu e o utopie, ci o oportunitate unică în contextul geostrategic. Nici Europa nu s-ar împotrivi, la fel cum nici Federația Rusă nu ar avea forța sau intenţia de a se opune. Tot ce trebuie este ca două ţări diferite, dar formând acelaşi popor, să aibă această prioritate.
b. Asigurarea viitorului prin investiţii în Educaţie. Se discută în aceste zile despre Legea Educaţiei, evitându-se însă principala problemă a sistemului de învățământ: lipsa resurselor. Până nu se pune în practică Pactul pentru Educaţie care presupunea alocarea a 6% din PIB pentru Învăţământ, spirala descendentă va continua.
c. Generarea securităţii şi autosustenabilităţii energetice a României. O ţară care nu depinde de gazul rusesc sau de petrolul din import are toate şansele să reducă decalajele faţă de Vestul Europei. Trebuie gândite soluţii integrate, care să vizeze toate zonele, nu numai exploatările de gaze din bazinul continental al Mării Negre.
d. Încurajarea economiei prin construirea unui cadru fiscal – bugetar predictibil şi relaxat, care să permită dezvoltarea firmelor româneşti, să ademenească investitorii şi să încurajeze băncile să continue procesul de creditare. Culmea, asta nu înseamnă în mod necesar reducerea fiscalităţii, ci minimizarea acţiunilor care să afecteze bunul mers al economiei. Când ai 299 de legi adoptate de Parlament şi alte câteva mii de dispoziţii legale modificate de Executiv, dispare orice brumă de predictibilitate şi apare neîncrederea.
e. Construirea unui sistem de Justiţie corect şi echitabil, în care justiţiabilii să aibă încredere. Asta înseamnă respectarea întrutotul a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a solicitărilor venite dinspre Comisia Europeană.
f. Investiţiile în infrastructură. Mai ales dezvoltarea sistemului de autostrăzi. Credinţa mea este că România împânzită de drumuri este cea mai puternică şansă pentru dezvoltarea economiei. De aceea, am şi propus necesitatea legării Bucureştiului de Dunăre printr-o autostradă – autostrada Estului: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Galaţi – Brăila.
4. Modificarea legislaţiei electorale privind alegerea primarilor. Forţa PSD nu este în Kiseleff, ci la nivel local, acolo unde primarii eterni ai partidului aduc voturi. Singura șansă de a demola acest uriaş cu picioare de lut odată şi pentru totdeauna, de a-l obliga să se reformeze real, este ca Opoziţia Unită să câştige detaşat alegerile locale din 2020. De aceea, revenirea la sistemul mult mai reprezentativ din perspectivă democratică a alegerii primarilor din două tururi este absolut obligatorie. Având în vedere incendiile mediatice care apar în fiecare zi, poate părea un subiect neinteresant, dar trebuie să fie cu adevărat principalul obiectiv legislativ al acestui an.
5. Pregătirea candidaţilor pentru alegerile locale din 2020. Dacă Opoziţia iar așteaptă până cu două luni înainte de locale pentru a se decide cine candidează, unde şi în ce condiţii, cine pe cine susţine, vom avea parte de noi deziluzii. Toate partidele trebuie să se pună la masa negocierilor încă de anul acesta şi să decidă pe cine vor susţine în perspectiva alegerilor locale. Spre exemplu, eu mi-am asumat intenţia de a candida pentru Primăria Galaţi, am intrat în competiția internă din PMP şi, dacă voi câștiga aceste primare interne, îmi doresc să am o discuţie cu toate partidele de Opoziţie din Galaţi pentru a vedea în ce măsură ar dori să mă susţină în perspectiva anului 2020.
6. Stoparea discursului urii şi a delirului antieuropean promovat de Liviu Dragnea şi acoliţii săi. Românii trebuie informaţi corect asupra beneficiilor apartenenţei la UE, trebuie să înţeleagă progresele uriaşe făcut din 2007 şi până acum. Suntem într-un moment de bunăstare relativă aşa cum acest popor nu a mai cunoscut în istoria sa. Interiorizarea apartenenţei la Europa este o chestiune fundamentală pentru viitorul acestei ţări, iar unii ca Dragnea&Co care vând perspectiva ieşirii din UE trebuie repudiaţi.
7. Astuparea faliilor din societate create pe criterii arbitrare, în funcție de simpatii politice. Ultimii doi ani au creat impresia că lupta de clasă s-a ascuţit mai mult decât oricând. Am auzit persoane educate şi cu aspiraţii europene care vorbeau despre votanţii PSD ca şi când ar fi fost nişte suboameni. La fel cum am auzit placa aceasta tocită a simpatizanţilor PSD cum că noi, ceilalţi, suntem soroşişti plătiţi din exterior. Mai mult dialog între noi, la nivel individual, nu ar strica. Mai puţine sloganuri, mai multă comunicare şi faliile din societate se pot estompa. Anul 2019 ar trebui să aducă împreună românii, spiritul comunitar să primeze în detrimentul acestui blocaj infinit pe poziţii antagonice asemenea soldaţilor vietnamezi aflaţi în junglă care nu au aflat, nici după 20 de ani, că războiul s-a terminat.
Acestea sunt câteva dintre gândurile şi speranţele mele la început de 2019. Vă doresc tuturor un an bun, în care speranţele să vi se împlinească. Iubiţi România, fiţi mai bun unii cu alţii, petreceţi mai mult timp alături de cei dragi şi nu uitaţi că speranţa de mai bine nu moare niciodată