Diplomaţii canadieni s-au întâlnit cu cel de-al doilea cetățean canadian reținut în China

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-01-2019 19:48

Diplomaţii canadieni din China s-au întâlnit marţi cu al doilea dintre cetăţenii canadieni care au fost reţinuţi luna trecută după arestarea şefei operaţiunilor financiare ale companiei chineze Huawei la Vancouver, a informat Ministerul de Externe al Canadei, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Citește și: Isărescu pune Guvern la zid: Nu vii în prag de Crăciun cu o bombă. Trăsnaia ne-a luat și pe noi prin surprindere

„Astăzi, oficialii consulari canadieni din China l-au vizitat pe Michael Spavor”, a informat ministerul într-un comunicat, fără să ofere alte detalii. Oficialii s-au întâlnit cu celălalt cetăţean, Michael Kovrig, pe 17 decembrie.

Autorităţile canadiene au arestat-o pe Meng Wanzhou, şefa operaţiunilor financiare ale companiei de telecomunicaţii chineze Huawei la Vancouver pe 1 decembrie, la cererea SUA. Beijingul a denunţat această decizie şi a ameninţat cu un răspuns.

„Guvernul canadian rămâne profund îngrijorat de reţinerea arbitrară de către autorităţile chineze a acestor doi canadieni de luna trecută şi continuă să ceară eliberarea lor imediată”, a precizat ministerul de Externe în comunicat.

Disputa va creşte tensiunile globale într-o perioadă în care Washingtonul şi Beijingul se află într-un război comercial.

Premierul canadian Justin Trudeau a vorbit cu preşedintele american Donald Trump luni iar cei doi lideri au căzut de acord să continue presiunile asupra Beijingului pentru a-i elibera pe cei doi cetăţeni canadieni, conform unui comunicat emis de biroul lui Trudeau.