Anunț de ULTIMA ORĂ al armatei SUA - Unul dintre cei mai periculoși lideri ai Statului Islamic a fost ucis

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 12-01-2019 20:41
Actualizat: 12-01-2019 20:42

Khetab Emir, unul dintre conducătorii grupării Statul Islamic, a fost ucis într-un raid în Afganistan, a anunţat armata americană, potrivit Reuters, relateaza Agerpres.

Bărbatul a fost ucis la 10 ianuarie, în estul provinciei Nangarhar.

Emir, care era cunoscut sub mai multe nume, a facilitat atacuri importante şi i-a aprovizionat pe luptătorii Statului Islamic cu arme şi cu materiale pentru dispozitive explozive, a precizat Ubon Mendie, purtător de cuvânt al Forţelor armate SUA în Afganistan.

Citeste si Un grup de experți în IT din România, proiect INEDIT - Scut împotriva dezinformării

“Eliminarea sa ajută la protejarea afganilor nevinovaţi de violenţa Statului Islamic şi slăbeşte prezenţa grupării în Nangarhar”, a spus Mendie.