Trei persoane au fost găsite decedate într-un apartament. Pompierii au descoperit că aragazul era pornit

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-01-2019 15:12

Trei persoane au fost găsite decedate, marţi, într-un apartament din municipiul Galaţi, la care pompierii au fost solicitaţi să deblocheze uşa, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, lucrătorii ISU au fost solicitaţi prin 112 să intervină pentru deblocarea uşii unui apartament de pe strada Siderurgiştilor din municipiul Galaţi. După operaţiunea de deblocare, pompierii au găsit în casă trei persoane decedate, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 40 şi 70 de ani. De asemenea, au descoperit că un ochi de la un aragaz era deschis, ardea.

"Noi am fost solicitaţi la o deblocare. În momentul în care am deblocat am găsit trei persoane la care s-a declarat decesul. Moarte suspectă. Cercetează poliţia. A fost găsit ochiul de la un aragaz deschis, arzând", a precizat Chiriţă.

Citește și: Cei doi adolescenți criminali ce au ucis cu premeditare un taximetrist au fost condamnați: nouă și zece ani de pușcărie pentru o crimă sadică

Cazul a fost preluat de poliţişti şi criminalişti.