Un tânăr din Constanța a fost împușcat în torace de polițiștii care îl urmăreau pentru furt de combustibili: Alți doi complici sunt căutați de anchetatori

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-01-2019 20:05

Poliţiştii constănţeni au folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui bărbat suspectat că a furat combustibil din vagoane cisternă, unul din gloanţe rănindu-l uşor. Oamenii legii caută alţi doi bărbaţi care făceau parte din acelaşi grup şi care au reuşit să scape, potrivit news.ro.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Aveți mai multe modalități de plată a amenzilor rutiere

Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa au observat mai mulţi bărbaţi în timp ce sustrăgeau produs petrolier dintr-un tren aflat în mers, în apropierea gării Nazarcea.

Persoanele respective au aruncat din tren mai multe bidoane din plastic încărcate cu produs petrolier, după care au sărit, în apropiere aşteptând un autoturism cu care s-au deplasat către localitatea Poarta Albă.

Poliţiştii de la Transporturi au descoperit autoturismul respectiv parcat pe o stradă din localitatea Poarta Albă, iar în apropierea acestuia se aflau patru persoane. Oamenii legii au reuşit prinderea unui tânăr de 17 ani, alţi doi bărbaţi au fugit, iar al patrulea s-a urcat în maşină şi a încercat să scape.

Poliţiştii de la Transporturi au plecat în urmărirea autoturismului şi au folosit armamentul din dotare, fiind efectuate mai multe focuri de avertisment în plan vertical şi apoi către autoturism.

Un glonţ l-a rănit uşor, în zona toracică, pe şofer, dar viaţa acestuia nu a fost pusă în pericol. Ulterior el a oprit autoturismul.

Doi dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi în arestul IPJ Constanţa, urmând ca miercuri să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Ceilalţi doi bărbaţi care au reuşit să fugă sunt căutaţi de oamenii legii.