MĂCEL în Siria: Cel puțin 4 militari americani au fost UCIȘI, alături de alte 12 persoane, și încă 3 sunt răniți, într-un atentat comis de ISIS

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 16-01-2019 17:24

Patru militari americani au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi miercuri, la Manbij, în nordul Siriei, a anunţat un oficial american, relatează Reuters, într-un atentat contra coaliţiei antijihadiste conduse de Washington, soldat potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) cu 16 morţi, revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Un site afiliat SI a revendicat atacul, într-un comunicat în care afirmă că un atacator sinucigaş care purta o vestă cu explozivi a vizat o patrulă a coalişiei la Manbij, scrie Reuters.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019

”Nouă civili au fost ucişi” şi cinci combatanţi din cadrul unei alianţe arabo-kurde care însoţea o patrulă a coaliţiei internaţionale, a anunţat OSDH, un ONG care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, relatează AFP.

Atentatul a vizat un restaurant în centrul Manbij, unde sunt desfăşurate trupe din cadrul coaliţiei antijihadiste, potrivit SOHR.

Citește și: RISE Project! Codrin Ștefănescu se pregăște să încaseze bani de statul-stat

”Atentatul comis de către un kamikaze a vizat un restaurant în care se aflau membri ai unei patrule americane din coaliţie”, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

O înregistrare video a unei agenţii de presă kurde surprinde o faţadă înnegrită şi complet distrusă, pământul acoperit cu moloz şi sânge pe pereţi, scrie news.ro.

Citește și: PSD: ‘Iohannis a promulgat Legea Prună a recursului compensatoriu, fără să o conteste la Curtea Constituţională şi fără să o trimită la reexaminare’

”Este primul atac sinucigaş la Manbij vizând coaliţia internaţională de zece luni”, a precizat Abdel Rahman.

Condusă de Statele Unite, această coaliţie intervine în Siria din 2014, împotriva SI, în susţinerea forţelor kurde locale.

SI a revendicat atentatul prin site-ul său de propagandă Amaq precizează AFP.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019 .