Rovana Plumb, declarație care DISTRUGE toată campania PSD împotriva lui Klaus Iohannis

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 18-01-2019 17:46

Ministrul Fondurilor Europene și interimar la Transporturi, Rovana Plumb, dă asigurări liderilor europeni că ea și Tedorovici, interimar la Dezvoltare, pot gestiona politicile UE pe cele două domenii. Această declarație distruge toată campania PSD împotriva lui Klaus Iohannis, pentru că toți liderii partidului și premierul Viorica Dăncilă l-au acuzat pe acesta că sabotează mandatul României la președinția UE și că vom avea probleme pentru că nu avem titulari la două portofolii importante.

”Liderii europeni nu trebuie să se îngrijoreze. Atât eu cât și Teodorovici suntem pregătiți și putem gestiona politicile pe domeniile Transporturi și Dezvoltare, dar asta nu înseamnă că oportunitatea numirii celor doi miniștri poate fi interpretată de către Klaus Iohannis. Doamna Viorica Dăncilă coordonează tot ceea ce înseamnă președinția UE și de aceea trebuie să punem stop și să revenim la normalitate. ”, a spus Rovana Plumb, la Antena 3.

Liderii PSD susțin contrariul și îl acuză pe Iohannis de sabotaj.

”Iohannis îşi continuă misiunea de sabotaj a intereselor României refuzând să numească doi miniştri la conducerea a două ministere cheie din Guvernul României, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale. După ce a încercat să tragă de timp şi nu a luat act de demisiile acestor doi miniştri şi de voinţa premierului, deşi era evident pentru oricine că demisiile trebuiau aceptate, a fost nevoie de intervenţia Curţii Constituţionale pentru a-l forţa să accepte vacantarea posturilor”, se arată într-un comunicat PSD.