Premierul francez: 'Vom fi pregătiţi în cazul unui Brexit dur'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-01-2019 20:53

''Vom fi pregătiţi în cazul unui Brexit dur'', a dat asigurări vineri premierul francez Edouard Philippe în timpul unei deplasări la Calais, nordul Franţei, la o zi după declanşarea unui plan de pregătire pentru o ieşire fără acord a Marii Britanii din UE, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis UIMEȘTE după discuția cu Jean - Claude Juncker - Șeful statului mizează pe competența Guvernului Dăncilă .

Însoţit de ministrul francez pentru Afaceri Europene, Nathalia Loiseau, şi de cel al Conturilor Publice, însărcinat cu Vama, Gerald Darmanin, premierul francez a constatat avansarea lucrărilor de amenajare la Eurotunel, înainte de a se deplasa la portul din Calais, unde s-a întâlnit cu responsabili portuari, funcţionari ai vămilor şi operatori. El a discutat cu directori de întreprinderi mari şi mijlocii cu privire la dispozitivul de susţinere în faţa unui Brexit dur, la trei zile după respingerea acordului cu UE de către Parlamentul britanic.

"Ceea ce constat este că la 30 martie, dacă va interveni un Brexit dur, noi vom fi pregătiţi", a declarat Philippe la finalul acestei reuniuni. "Lucrările vor fi realizate, recrutările vor fi făcute, procedurile vor fi puse în aplicare - sau adaptate în cazul în care acestea există deja - pentru a face în aşa fel încât acest Brexit 'dur' să poată avea loc în cele mai bune condiţii pentru concetăţenii noştri", a spus el.

Comercianţi, societăţi de transport şi responsabili din domeniul pisciculturii sunt îngrijoraţi în legătură cu 29 martie, data prevăzută pentru retragerea Marii Britanii din UE. Portul Calais, cel mai important port francez de călători şi situat la circa 30 de km de coastele britanice, este în prima linie.

Planul declanşat joi de Franţa prevede inclusiv lucrări în valoare de 50 de milioane de euro în porturi şi aeroporturi şi aproape 600 de angajări, în special de vameşi şi de veterinari.