Tudorel Toader anunță un val de procese: contestația în anulare va fi noul refren pe holurile ICCJ

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 21-01-2019 08:38
Actualizat: 21-01-2019 09:05

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat că va fi dată OUG pentru a stabili condițiile în care cei judecați de complete ilegal constituite la ICCJ să poată face contestație în anulare. Toader a îndemnat și procurorii să facă recurs în anulare pentru cei care au fost achitați de complete ilegal contituite.

Citește și: Tăriceanu, trei întâlniri de taină cu Iohannis: se forțează spargerea Coaliției/ZVON

”Se va solicita avizul Consiliului Legislativ, se va solicita avizul CSM, funcție de care se va decide conținutul final pe care trebuie să-l aibă această OUG (...) Cauzele vor fi rejudecate în complete legal constituite. Este un lucru pe care nu prea l-ați subliniat în presă. Eu m-am referit la complete ilegal constituite și nu doar la cauzele în care oamenii au fost condamnați. O anumită stare de așteptare pot avea cei condamnați în speranța că în contestația în anulare se poate ajunge

În opinia mea trebuie să fie preocupați și cei achitați de către un complet nelegal constituite. Cine face recursul în cazul acesta? Nu cel achitat că nu are interesul, dar îl poate face procurorul. Toți cei care vor face contestație vor fi judecați de complete legal constituite.”, a declarat Tudorel Toader.