Șoferul unui camion filmat în timp ce conducea pe contrasens este căutat de polițiști

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 23-01-2019 10:16

Șoferul unui camion filmat în timp ce conducea, miercuri dimineață, pe contrasens, la intrarea în orașul Constanța, pe DN 39, este căutat de polițiști. Acesta riscă suspendarea permisului și amendă, scrie Mediafax.

Șoferul camionului a fost filmat de un alt participant la trafic în momentul în care, deplasându-se pe DN 39, la intrarea în municipiul Constanța, intră pe contrasens cu intenția de a ajunge într-o stație de benzină.

Camionul rulează pe mai multe zeci de metri, iar apoi intră în benzinărie, dar prin zona de ieșire.

Citește și: ANM: Cod galben de ceaţă pentru localităţi din judeţele Olt şi Dolj

Imaginile au ajuns și la polițiștii constănțeni, care au început cercetările pentru identificarea șoferului.

„Se fac verificări pentru identificarea autocamionului și a conducătorului auto. Acesta, pentru circulație pe sensul opus de mers, riscă suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile și amendă din clasa III de sancțiuni, cu 6-8 puncte amendă”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.