Primarul PSD din Focșani, atac FĂRĂ PRECEDENT la Klaus Iohannis: Avem o guvernare ciuntită pentru că nu e ortodox

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 29-01-2019 15:03

Atac incredibil la adresa președintelui Klaus Iohannis. Conform unui primar PSD, șeful statului refuză să numească noi miniștri la Dezvoltare și Transporturi din cauză că nu este ortodox, susține primarul din Focșani, Cristi Misăilă, ales PSD.

Citește și: Monica Macovei a făcut SPECTACOL la audierile din Comisia LIBE - De nervi, Tudorel Toader a 'amenințat-o voalat'

Din nefericire, în 2018, când ar fi trebuit să serbăm Centenarul Marii Uniri, în loc să fim marcaţi de o unitate şi o solidaritate, aşa cum ar fi în orice popor civilizat, am fost marcaţi numai de momente de dezbinare şi parcă mai mult ca oricând mulţi cetăţeni rău intenţionaţi din afara ţării şi din interiorul ţării, pornind de la cel mai înalt nivel al conducerii acestei ţări, au încercat doar să ne dezbine. Iată că suntem într-o situaţie total neplăcută, să ajungem să avem o guvernare ciuntită şi nici în acest moment să nu avem în două ministere extrem de importante miniştri pe post din considerente mai puţin ortodoxe. Pentru că nu avem un ortodox care să ne conducă, deşi suntem un popor ortodox”, a spus primarul Misăilă conform Adevărul.ro.