EUROSTAT: 11,3% dintre români spun că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 31-01-2019 08:51

Aproape 8% dintre locuitorii Uniunii Europene au declarat, în 2017, că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa, o pondere în scădere faţă de un vârf de 11% înregistrat în anul 2012, arată datele publicate joi de Eurostat, informează Agerpres.

Citește și: Ordinul lui Dragnea, pus în aplicare - ANAF, controale la sânge la două bănci din România

În rândul statelor membre, situaţia variază foarte mult, în condiţiile în care, în Bulgaria, 37% dintre locuitori au declarat că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa, în timp ce în Luxemburg, Finlanda, Suedia, Olanda şi Austria numai 2% dintre locuitori au declarat acest lucru.

Citește și: Liviu Dragnea a CEDAT: Aleșii locali primesc 'pâinea și cuțitul' - 60% din încasări

În România, 11,3% dintre locuitori au arătat în 2017 că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa, un procent mai mic decât 15,2% în Italia, 20,4% în Portugalia, 23% în Cipru, 26% în Grecia şi 29% în Lituania. La fel ca şi în UE, în România procentul celor care declară că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa a scăzut constant în ultimii ani, de la 33,3% în anul 2007 până la 11,3% în anul 2017.