Carmen Dan a discutat cu ambasadorul Marii Britanii despre Brexit și cooperarea bilaterală

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 31-01-2019 14:55

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a discutat joi cu ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, despre ultimele evoluţii privind Brexitul, dar şi aspecte privind cooperarea poliţienească la nivel bilateral, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte Brexit, ministrul a subliniat că prioritatea autorităţilor de la Bucureşti rămâne protejarea drepturilor cetăţenilor români din Regatul Unit. 

"Din perspectiva preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene suntem interesaţi să minimizăm pe cât posibil efectele negative care ar afecta vieţile cetăţenilor şi de aceea menţinem un dialog constant cu toţi partenerii europeni pe această temă", a spus Carmen Dan, potrivit unui comunicat al MAI.

În ceea ce priveşte cetăţenii britanici aflaţi pe teritoriul României, oficialul român a transmis asigurări că drepturile acestora vor fi respectate indiferent de scenariul care se va contura pe subiectul Brexit, în spiritul reciprocităţii faţă de abordarea britanică. 

Ambasadorul a menţionat că aceste discuţii sunt bine-venite pentru cetăţenii britanici din România şi vor continua, inclusiv la nivel tehnic, în funcţie de evoluţia situaţiei pe acest subiect.

Citește și: Probleme de INTEGRITATE pentru un baron local al PSD - Președintele Consiliului Județean Constanța, incompatibil

"În planul cooperării poliţieneşti bilaterale, MAI este interesat să menţină proiectele operative aflate în derulare cu Poliţia Metropolitană, Poliţia Transporturi şi formaţiunile poliţieneşti teritoriale, în prezent nouă reprezentanţi ai poliţiei Române aflându-se în misiune de suport operativ în Marea Britanie", se arată în comunicat. 

Întâlnirea de joi are loc în continuarea discuţiilor avute în marja Consiliului JAI din luna decembrie 2018 cu ministrul pentru migraţie din Marea Britanie, Caroline Nokes. 

Săptămâna viitoare, ministrul pentru migraţie din Marea Britanie este invitat să participe la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne care are loc la Bucureşti.