Arsene Wenger ar putea reveni într-o lună în fotbal

Autor: George Traicu
Publicat: 07-02-2019 12:34

Publicaţia britanică The Times scrie că fostul antrenor al echipei Arsenal Londra Arsene Wenger va reveni într-o lună în fotbal, francezul având patru oferte, informează mirror.co.uk.

O ofertă ar fi de la PSG, dar nu de antrenor, ci de director sportiv. O alta ar fi de la o echipă naţională, iar celelalte două de la mari cluburi europene. Niciuna dintre aceste oferte nu este din Anglia.

În ultima perioadă, au existat informaţii privind ofete venite pentru tehnciianul în vârstă de 69 de ani de la Bayern Munchen, AC Milan şi Real Madrid.

Wenger s-a despărţit de Arsenal Londra la finalul sezonului trecut, după ce a condus echipa engleză timp de 22 de ani.