Emmanuel Macron nu onorează nicio invitație în afara Franței: Președintele se dedică dezbaterii naționale

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-02-2019 22:53

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu se va duce la jumătatea lunii februarie la Conferinţa de la Munchen consacrată securităţii şi nu va face nicio altă deplasare în străinătate până la mijlocul lunii martie, pentru a se consacra deplasărilor sale în Franţa pentru marea dezbatere naţională, a indicat joi preşedinţia franceză, potrivit AFP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Opoziția aruncă bomba! În brațele cui va arunca țara Liviu Dragnea

Conferinţa de la Munchen reuneşte sute de responsabili politici, diplomaţi, militari şi oameni de ştiinţă din 40 de ţări.

În schimb, aşa cum a anunţat la începutul anului, Emmanuel Macron a promis să prezinte până la sfârşitul lunii februarie noi propuneri cu privire la Uniunea Europeană, cu trei luni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

Mai multe opţiuni sunt avute în vedere pentru aceste iniţiative - discurs, editorial, scris - dar nimic nu este încă decis, potrivit Palatului Elysee.

Printre subiectele abordate, el ar putea evoca o reformă a regulilor concurenţei, criticate vehement de Franţa după vetoul de la Bruxelles faţă de fuziunea Siemens-Alstom, taxarea giganţilor informatici (GAFA), convergenţa fiscală şi posibilitatea de a supune unele decizii ale UE majorităţii simple a statelor membre mai degrabă decât unanimităţii, sunt teme pe care Macron le-a susţinut cu regularitate.

Următoarea sa deplasare în afara ţării este prevăzută la jumătatea lunii martie în Africa de Est anglofonă (Kenya, Etiopia), în special pentru "One Planet Summit" consacrat problemelor climatice, care va avea loc în capitala kenyană Nairobi.