Acuzații de ȘANTAJ! Arabia Saudită intervine în conflictul dintre Jeff Bezos şi compania AMI: 'Pentru mine sună a telenovelă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 11-02-2019 11:24
Actualizat: 11-02-2019 12:17

Arabia Saudită a anunţat duminică faptul că ”nu are absolut nicio legătură” cu articolul publicat de National Enquirer, publicaţie deţinută de compania American Media (AMI), referitor la relaţia extraconjugală a proprietarului Amazon.com, Jeff Bezos, a declarat ministrul saudit al Afacerilor Externe, Adel al-Jubeir, transmite Reuters, conform news.ro.

Bezos a acuzat joi AMI că a încercat să îl şantajeze, cu ameninţarea că va publica ”fotografii intime” pe care el le-ar fi trimis prietenei sale, dacă nu va afirma public că articolul tabloidului nu are motivaţie politică.

Într-o postare pe blog, Bezos a făcut aluzie la nemulţumirea Arabiei Saudite faţă de modul în care ziarul Washington Post, care este proprietatea lui Bezos, a relatat despre asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashog.

Pasageri EVACUAȚI de la metrou în București: ieșea fum de la un tren; posibilă SINUCIDERE

Bezos s-a referit şi la articolele din presă referitoare la posibilele legături dintre AMI şi Arabia Saudită.

”Aceasta este o problemă între două părţi, nu avem nicio legătură cu asta”, a afirmat Adel al-Jubeir la emisiunea ”Face the Nations” de la CBS, întrebat dacă guvernul saudit a fost implicat în informaţiile publicate de Enquirer.

”Pentru mine sună a telenovelă”, a afirmat Adel al-Jubeir într-un interviu difuzat duminică, din care au fost fost publicate fragmente pe site-ul CBC. Jubeir a mai afirmat că nu are cunoştină despre legături între guvernul saudit şi AMI sau directoru lgeneral al acesteia, David Pecker.

AMI a anunţat vineri că relatările sale despre Bezos au fost legale şi că va investiga acuzaţiile acestuia.

Asasinarea lui Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, în octombrie anul trecut, a tensionat legăturile Arabiei Saudite cu aliaţii săi occidentali, a expus regatul la posibile sancţiuni şi a afectat iaginea prinţului moştenitor, Mohammed bin Salman.