Un tânăr a fost reţinut, după ce s-a comportat agresiv şi a săvârşit acte de exhibiţionism în faţa agentului de pază

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 11-02-2019 13:10

Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce s-a comportat agresiv într-o casă de pariuri din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi a săvârşit acte de exhibiţionism în faţa agentului de pază, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, scrie Agerpres.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr, de 26 de ani, din localitate, în timp ce se afla în incinta unei case de pariuri de pe raza oraşului, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, prin comportamentul său agresiv. Totodată, tânărul ar fi săvârşit acte de exhibiţionism, în prezenţa agentului de pază, al societăţii comerciale, în momentul când acesta a intervenit pentru restabilirea ordinii", a arătat sursa citată.

Citește și: Incendiu la o vulcanizare: Patru autoturisme, două cisterne, două remorci de TIR și alte bunuri au fost distruse

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi introducerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.