SCHIMBARE - Festivalul de Film de la Berlin, mutat după gala Oscar, în 2020

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 11-02-2019 16:50

Ediția de anul viitor, a 70-a, a Festivalului de Film de la Berlin va avea loc după galele Oscar și BAFTA, respectiv în perioada 20 februarie - 1 martie, potrivit variety.com.

În mod tradițional, gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA) are loc în duminica de la mijlocul perioadei de desfășurare a festivalului, în timp ce ceremonia Oscar este organizată după încheierea manifestării berlineze, conform Mediafax.

Citește și: Victor Ponta, BOMBĂ cu CEAS - Anunță suspendarea finanțării de la stat pentru partide: 'Bugetul pe 2019 e un fake'

Însă, anul trecut, Academia de film americană, organizatoarea prestigioasei ceremonii de la Hollywood, a anunțat că gala din 2020 va avea loc pe 9 februarie, cu două săptămâni mai devreme decât în mod tradițional, acest lucru însemnând că s-ar suprapune peste festivalul german.

Și Academia de film britanică și-a modificat data de desfășurare a ceremoniei BAFTA pentru anul viitor, pentru a preceda gala Oscar, fiind programată pe 2 februarie.

Datele de desfășurare pentru ediția aniversară a Berlinale au fost anunțate luni de organizatori.

Cea de-a 70-a ediție a Berlinale va avea și un nou director artistic, jurnalistul italian Carlo Chatrian, care preia acest rol de la Dieter Kosslick, ce a condus manifestarea timp de 18 ediții.

Cea de-a 69-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin are loc în perioada 7 - 17 februarie.