SONDAJ CURS - Viorica Dăncilă, peste Liviu Dragnea la încredere. Iohannis o întrece la mustață pe Gabriela Firea

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 12-02-2019 12:06
Actualizat: 12-02-2019 20:39

Centrul de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a dat publicității cel mai nou sondaj – de tip Omnibus (noiembrie-decembrie). Sondajul a fost realizat în perioada 21 ianuarie – 6 februarie 2019 pe un eșantion național de 1067 de persoane la domiciliul respondenților.

Citește și: Sondaj CURS - PSD continuă scăderea. ALDE și Pro România se consolidează, PNL e în ușoară revenire. USR și PLUS se mențin

În ceea ce privește încrederea în personalitățile politice, președintele Klaus Iohannis a revenit pe primul loc cu 45%, secondat de Gabriela Firea cu 44%. De remarcat că Gabriela Firea se menține la cel mai înalt grad de încredere din PSD, în ciuda războiului deschis cu Liviu Dragnea și Guvernul.

O creștere importantă se remarcă în cazul Liei Olguța Vasilescu, care a ajuns la un grad de încredere de 28%, totul în contextul războiului cu președintele Klaus Iohannis.

În același timp, conform sondajului CURS, premierul Viorica Dăncilă se bucură de un grad de încredere de 24%, în timp ce liderul PSD, Liviu Dragnea este la doar 22%. Totodată, principalul lider al opoziției, Ludovic Orban, este la doar 20%, adică sub Liviu Dragnea.

Vezi și: ALERTĂ - Lia Olguţa Vasilescu anunţă că, după o discuţie cu Dragnea, a decis să renunţe la funcţia de ministru al Dezvoltării

Cel mai credibil lider al opoziției rămâne Victor Ponta, cel care se bucură de un grad de încredere de 31%. Dacian Cioloș și Traian Băsescu îl secondează pe Victor Ponta și sunt la egalitate cu 27%.

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 21 ianuarie – 6 februarie 2019, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.