Tăriceanu s-a enervat la audierea lui Isărescu

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-02-2019 13:36
Actualizat: 12-02-2019 13:37

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a atras atenția membrilor din conducerea BNR, la audierile de marți din comisia economică, să nu ia lucrurile „în batjocură”, după o intervenție a viceguvernatorului Liviu Voinea.

Voinea a spus, la începutul explicațiilor legate de suspiciunile de înțelegere dintre 8 bănci pentru manipularea ROBOR, că „s-ar fi înțeles că băncile vor să bage țara în subdezvoltare”.

Tăriceanu l-a întrerupt pe oficialul BNR și a atras atenția că dacă recurg și senatorii la aprecieri de această natură, atunci membrii C.A. al BNR nu vor face față.

„Am o rugaminte. Hai sa nu luam lucrurile in batjocura. Daca incepti cu afirmatii din acestea care au o conotatie sub nivelul discutiei de azi, chiar nu-mi place acest lucru. Nu stiu cine a spus ca bancile vor sa ingroape economia Romaniei. Hai sa ramanem la cifre si raspunsuri la subiect. Ca asa, aprecieri, daca facem, e suficienta o scanteie. Colegii mei senatori va spun eu, obisnuiti cu aceste lucru, nu aveti puterea sa le faceti fata. Nu v-am invitat aici sa ne incrucisam sabiile”, le-a spus Tăriceanu celor din BNR.

Citește și: Isărescu s-a dezlănțuit în audieri: Ce facem, omorâm băncile? OUG 114 ne leagă de mâini .