Zeitfracht a intrat în mod oficial în acţionariatul Blue Air: Compania germană a preluat 10% din capitalul social al operatorului low cost

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 12-02-2019 18:55

Grupul german Zeitfracht a intrat în mod oficial în acţionariatul Blue Air, deţinând 10% din capitalul social, a anunţat, marţi, compania aeriană, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Vești bune! Femeile nu vor mai plăti impozit- Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Negocierile au fost demarate la sfârşitul anului 2018, semnarea documentelor de transfer având loc în data de 12 decembrie 2018. Ulterior, Zeitfracht a îndeplinit toate procedurile prevăzute în legislaţia din Germania pentru achiziţii de participaţii în societăţi străine, proceduri ce au fost finalizate la începutul lunii februarie 2019.

Odată această etapă obligatorie încheiată, a fost demarată procedura de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a noului acţionariat al Blue Air. Cu experienţă în aviaţie, logistică, investiţii şi consultanţă, Zeitfracht este un business de familie cu o istorie de peste 70 de ani.

"Avem încrederea că valorile şi expertiza grupului german vor completa strategia de dezvoltare a Blue Air", se arată în comunicatul companiei aeriene.

Lansată în anul 2004, Blue Air a transportat în cei 14 ani de activitate peste 26 de milioane de pasageri, dintre care peste 5 milioane de pasageri în 2018, şi este un jucător important în rândul companiilor aeriene pan-europene.