Ardeleanu, MFP: Nu trebuie date norme pentru OUG nr. 114/2018. Se lucrează la ordine ANAF

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 16-02-2019 00:10
Actualizat: 16-02-2019 00:01

Iulian Ardeleanu, director general în cadrul Finanțelor, a susținut că nu este obligatoriu să fie date norme de aplicare pentru OUG nr. 114/2018, dar angajații Fiscului și ai Finanțelor lucrează la niște ordine.

Citește și: Victor Ponta, BOMBĂ cu CEAS - Anunță suspendarea finanțării de la stat pentru partide: 'Bugetul pe 2019 e un fake' .

Iulian Ardeleanu, director general în cadrul Ministerul Finanțelor Publice (MFP) - Direcția de Legislație Cod Fiscal și Reglementări Vamale, a spus, joi, în cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar, că nu sunt prevăzute norme de aplicare pentru Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 114/2018, în forma ordonanței, dar „sunt prevăzute ordine care trebuie date, în măsura în care este nevoie”, scrie Mediafax.

Aceste ordine trebuie date de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar în prezent se lucrează la un ordin pentru a modifica Declarația 112. Acest ordin ar trebui să apară săptămâna viitoare.