Luka Jovic refuză Barcelona și Real Madrid - Sunt foarte fericit în Frankfurt şi aceasta este prioritatea mea principală

Autor: George Traicu
Publicat: 14-02-2019 23:47

Dorit de Barcelona și de Real Madrid, jucătorul în vârstă de 21 de ani, Luka Jovic, a ales să nu accepte propunerile granzilor din Europa și a precizat că nu își va abandona echipa Frankfurt.

După ce madrilenii au fost primii care au purtat discuţii cu nemţii, a intrat şi Barcelona pe fir, iar presa din Spania anunţa că sârbul de 21 de ani ar fi fost convins de catalani pentru o mutare în vară pe Camp Nou, tot atunci când va ajunge şi Frenkie de Jong la catalani. Jovic a reacţionat pentru prima dată după aceste speculaţii.

"Sunt foarte flatat că astfel de cluburi importante sunt interesate de mine, dar acum sunt foarte fericit în Frankfurt şi aceasta este prioritatea mea principală", a spus Luka Jovic, conform sport.es.

Cel mai bun marcator al celor de la Frankfurt aparţine, de fapt, de Benfica, portughezii împrumutându-l în Germania. Deşi au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii atacantului, acum şefii Barcelonei vor trebui să se pună de acord şi cu omologii de la Benfica. Jovic va ajunge la Barcelona în vară, susţin jurnaliştii spanioli.

Atacantul sârb a fost transferat de Benfica de la Steaua Roşie Belgrad în 2016, dar şi-a petrecut ultimele două sezoane sub formă de împrumut la Eintracht Frankfurt, în Bundesliga. De atunci, acesta a marcat de 28 de ori în 54 de meciuri. În acest sezon, Jovic a punctat de 19 ori în 27 de meciuri din toate competiţiile.