Dinamo a înregistrat la LPF transferul lui Alexander Christovao

Autor: George Traicu
Publicat: 15-02-2019 16:12

FC Dinamo a anunţat că a înregistrat, vineri, la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), transferul internaţionalului angolez Alexander Christovao.

Ultima oară la Zaglebie Sosnowiec, în prima ligă poloneză, atacantul Alexander Christovao are dublă cetăţenie, angolezo-olandeză, fiind format la juniorii clubului Groningen. Christovao a evoluat în prima ligă a campionatului olandez pentru Groningen (2012-2013) şi Cambuur (2013-2014), şi-a continuat cariera în Angola la Recreativo Libolo (2014-2015) şi Aviacao (2016), a revenit în Europa la Javor Ivanjica (2016-2017), în prima ligă din Serbia, fiind transferat în Polonia, în luna iulie a anului 2017, la Zaglebie Sosnowiec.

Opt selecţii are Christovao pentru echipa naţională a Angolei. A debutat la 28 mai 2014 la prima reprezentativă a Angolei, la un meci amical cu Maroc, şi a marcat două goluri pentru naţionala ţării sale.

La 14 martie, Christovao va împlini 26 de ani.