Der Spiegel: Armele chimice au fost folosite mult mai frecvent în războiul civil din Siria. 336 de atacuri clar dovedite și 162, încă neprobate

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-02-2019 20:45

Armele chimice au fost folosite mult mai frecvent în războiul civil din Siria decât se credea până acum, indică un raport citat vineri de revista germană Der Spiegel, preluată de dpa, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Sondaj CURS - PSD continuă scăderea. ALDE și Pro România se consolidează, PNL e în ușoară revenire. USR și PLUS se mențin

În acest conflict au avut loc 336 de atacuri "dovedite în mod credibil" cu agenţi de război chimic precum clor sau sarin, potrivit unei anchete a Institutului pentru politici publice globale (GPPi).

Guvernul preşedintelui Bashar Al-Assad este considerat responsabil de aceste atacuri în 98% din cazuri.

Atacurile au fost evaluate de o echipă internaţională de experţi pe baza coroborării surselor sau a examinării medicale a victimelor.

Un total de 162 alte presupuse atacuri chimice nu au putut fi verificate.

Majoritatea atacurilor au fost asociate cu începutul unei ofensive armate a regimului lui Assad, mai arată raportul GPPi.

La începutul anului trecut, un raport al Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului a afirmat că în războiul civil din Siria s-au produs 34 de atacuri chimice clar demonstrabile, majoritatea atribuite de asemenea regimului lui Assad.