ATENȚIE la USR! Comunismul revine (OPINIE)

Autor: Gabriel Popa, invitat
Publicat: 18-02-2019 15:40

Comunismul ideologic originar, care stă la baza tuturor variantelor eşuate ulterior, are la bază câteva idei:

- convingerea că ordinea veche a societății nu e bună şi trebuie înlocuită cu una nouă.

- de lucrul acesta e gata să se ocupe minoritatea celor care se autodefinesc a fi cei care au înțeles sensul istoriei, care reprezintă viitorul şi progresul și care trebuie să tracteze restul unei societăți inerte, ce nu înțelege că schimbarea e în interesul ei.

- mijloacele de acţiune pentru dobândirea puterii împlică şi acte ce ies din jocul democratic.

- forțele care se opun progresului sunt credința în Dumnezeu şi instituţia religioasă (Biserica), statul suveran (eventual naţional) şi ataşamentul de patrie, familia burgheză (tradiţională) şi proprietatea privată.

- prin urmare, comunismul declară război religiei şi Bisericiî (ateism şi anticlericalism), statelor suverane (internaţionalism), familiei (eliberarea de sub morala tradiţională) şi proprietăţii private (colectivism şi etatism).

Prin ce s-a caracterizat activitatea USR în cei doi ani şi ceva de când este partid parlamentar? Anticlericalism (atacuri la orice formă de sprijinire de către stat a cultelor – deşi Constituţia prevede această obligație în sarcina statului indiferent de mărime sau motivul contribuției statului), atac la familia tradițională – susținerea diluării instituției sociale a familiei prin sprijinirea formelor alternative de conviețuire, contestarea identitarismului şi susţinerea fără rezerve a proiectelor de tip globalist (noua denumire a internaţionalismului). Deocamdată noul comunism a renunțat la confiscarea proprietății private, dar încet-încet se confiscă viața privată.

Procedeele utilizate sunt deseori obstrucționiste şi agresive (#rezist), inclusiv recursul la scandal.

În Vest, comunismul şi marxismul au căpătat forţă în anii hippie; ţineţi minte „Imagine" (John Lennon)? „Imagine there's no countries (…) and no religion, too", „Imagine no possessions (...)"etc; frumos, doar că rezultatele au fost de fiecare dată până acum opuse proiectului originar.

La noi, după tranziţie, comunismul revine in forţă nu prin hippies, ci prin urmaşii lor hipsteri; alianţa făcută cu un partid bănuit de a fost moşit de fiul unui fost ofiţer de Securitate nu vine decât să întregească tabloul: atenție la USR!

___

Comentariu de Gabriel Popa, invitat