În Rădăuți, un minor aflat la volanul unei mașini a lovit o autospecială de poliție și a fugit de la locul accidentului

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-02-2019 00:17

O autospecială de poliţie a fost lovită miercuri, în municipiul Rădăuţi, de un autoturism condus de un minor în vârstă de 14 ani, care a pierdut controlul volanului, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, potrivit agerpres.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Directorul general al fermei de porci deținute de fiul lui Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 7 ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti

Potrivit sursei citate, maşina condusă de băiat şi în care se mai aflau alţi doi minori, de 16 de ani, a acroşat un alt autovehicul, iar un echipaj de poliţie a pornit în urmărire.

Un alt echipaj de poliţie a ieşit în întâmpinarea vehiculului urmărit, minorul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit autospeciala de poliţie.

Maşina poliţiei a fost avariată iar şoferul, un agent în vârstă de 30 de ani, a fost rănit, suferind o contuzie la omoplat.

Şoferul minor a coborât din autoturism şi a fugit, fiind reţinut un pasager din maşină.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru localizarea şi reţinerea şoferului minor.