Sistemul judiciar, în impas - Procurorii din toată țara sunt convocați pentru a se pronunța pe tema ordonanței pe justiție

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 21-02-2019 09:04

Secția pentru procurori a CSM a decis, în seidnta de ieri, convocarea adunarilor generale ale procurorilor din toata tara pentru formularea unui punct de vedere referitor la modificarile aduse legilor Justitiei prin ordonanta de urgenta.

Pana in prezent, mai multe structuri de parchete au avut reacții publice prin care si-au exprimat nemultumirea fata de prevederile ordonantei. Prin acestea sunt, DIICOT, DNA, Parchetul General si Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov. De asemenea, mai multe asociatii de magistrati s-au exprimat impotriva prevederilor. Si UNJR, asociatia condusa de judecatorul Dana Garbovan, a cerut Guvernului retragerea OUG.

Citeste si Dana Gîrbovan iese la rampă în scandalul momentului: Critici DURE la adresa OUG lui Tudorel Toader. UNJR cere Guvernului să revină asupra unor prevederi

"Cred că este clar pentru toată lumea că politicul, prin mâna ministrului justiției, vrea să preia în totalitate controlul asupra justiției penale. Instrumentele cele mai importante sunt două: Parchetul, pentru că investighează dosarele cu politicieni și oameni de afaceri, respectiv organele care anchetează magistrații (Inspecția Judiciară și SIIJ nou creată). Cu alte cuvinte, cine poate numi dar mai ales revoca șefii parchetelor, respectiv șefii organelor de anchetare a magistraților, ține în mână tot sistemul.

Prin modificările aduse legilor justiției și prin OUG adoptată ieri, toată această putere este transferată ministrului justiției. El este cel mai puternic om din sistemul de justiție deși el nu trebuie să facă parte din sistemul de justiție, ci el este parte din sistemul de execuție al statului.

În atare condiții, se impune o reacție a magistraților care, în opinia mea, nu se mai pot limita doar la comunicate și îngrijorări exprimate în scris. Mâine se convoacă toate adunările generale ale parchetelor din România, la cererea secției de procurori a CSM.

Până la această oră nu există vreo reacție din partea judecătorilor din CSM", a scris judecatorul Cristi Danilet pe Facebook.