Ministru PSD îl pune la zid pe Tudorel Toader

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 21-02-2019 20:59

Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu (PSD), i-a reproșat joi, ministrului Justiției, Tudorel Toader, la Antena 3, că prin ordonanțele de urgență date „cu picătura” se provoacă mai multă confuzie în loc să se clarifice problema.

„Reproșul este că avem îndreptări cu picătura, care nu fac decât să creeze confuzie. Clar aveam nevoie de claritate. Dacă dăm o ordonanță, să o dăm cap-coadă. Preferam să mai avem 30 de pagini cu restul problemelor”, a declarat ministrul social-democrat la Antena 3.

Petrescu a adăugat, despre ordonanțele de urgență pe justiție: „Daca le dăm, să le dam pe toate, e spre benificiul tuturor. Și pentru Europa e bine, si pentru noi e bine”.

Opinia ministrului vine după ce Guvernul a adoptat, marți, o ordonanță de urgență care modifică legile justiției.

De asemenea, PSD a votat în CEX, anul trecut, punerea în acord a Codurilor Penale cu deciziile CCR. Până acum, ministrul Justiției nu a venit cu proiectul de OUG în acest sens.

Social-democrații așteaptă și o ordonanță de urgență care să dea posibilitatea persoanelor judecate de completuri nelegal constituite să facă recurs în anulare.

Citește și: Florin Călinescu a negociat cu PMP să candideze la alegerile europarlamentare / SURSE .