Veste BUNĂ - Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 22-02-2019 11:15

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,28%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Directorul general al fermei de porci deținute de fiul lui Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 7 ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti

Joi, indicele a crescut la 3,28%, cel mai mare nivel din 2 noiembrie 2018, când a fost 3,29%, conform News.ro.

Vineri, acesta a stagnat.

Totodată, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,41%.

Joi, acest indice a urcat de la 3,39% la 3,41%, cel mai mare nivel din 27 noiembrie 2018, când a fost 3,41%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.