Vântul puternic a devastat Italia: Patru oameni au murit, iar pagubele materiale sunt incalculabile

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 24-02-2019 10:39

Vântul violent care s-a abătut sâmbătă asupra centrului Italiei a provocat moartea a patru persoane printre care şi a unui adolescent, decedat după ce tatăl său, aflat pe acoperişul casei, s-a prăbuşit peste el, doborât de o rafală, potrivit presei italiene preluate de AFP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Traian Băsescu, reacție dură la adresa ultimelor OUG pe legile justiției:’Ultima OUG este odioasă’

Băiatul de 14 ani ţinea scara pe care tatăl său se urcase pentru a încerca să repare acoperişul avariat de vânt al locuinţei lor din Capena, în apropiere de Roma, când o rafală de vând l-a făcut pe bărbat să se prăbuşească peste fiul său, potrivit cotidianului Fatto Quotidiano.

Doi septuagenari au fost ucişi în urma prăbuşirii unui zid în apropiere de Frosinone, iar un bărbat de 45 de ani a decedat după ce un pin s-a prăbuşit pe maşina sa, în Guidonia, nu departe de capitală.

O ambarcaţiune sub pavilion turc a eşuat în timp ce încerca să se refugieze în portul Bari (sud-est), a precizat paza de coastă italiană.