Crucea Roșie avertizează - În Pakistan, ţară afectată de secetă, bolile şi foametea au atins niveluri alarmante

Autor: George Traicu
Publicat: 01-03-2019 17:57

Una dintre cele mai grave secete din istoria Pakistanului a condus la niveluri ''alarmant de mari'' de malnutriţie şi boli în regiunile cele mai afectate în care oamenii au fost nevoiţi să bea apă sărată sau contaminată, a anunţat vineri Crucea Roşie, citată de Thomson Reuters Foundation potrivit Agerpres.

Femeile, în special gravidele sau cele care alăptează, dar şi copiii sunt cele mai vulnerabile categorii la simptome precum diaree, vomă şi febră, cauzate de lipsa apei potabile în cele mai afectate zone din provinciile sudice Sindh şi Balochistan.

Federaţia Internaţională a Societăţilor Crucea Roşie şi Semiluna Roşie (IFRC) a anunţat că va intensifica sprijinul acordat voluntarilor şi personalului Societăţii Semiluna Roşie din Pakistan prin eliberarea a 315.000 de franci elveţieni (316.000 de dolari americani) din fondurile de urgenţă.

Crucea Roşie doreşte să vină în întâmpinarea a 15.000 dintre cele mai vulnerabile persoane ameninţate de boli şi secetă, a notat organizaţia. ''Acest lucru va permite Societăţii Semiluna Roşie să îmbunătăţească accesul la apă potabilă prin pompe cu panouri solare, spaţii de depozitare, metode mai bune de tratare a apei şi alte servicii'', a afirmat directorul regional IFRC, Thomas Gurtner, în cadrul unui comunicat.

''Persoanele cele mai vulnerabile (vor) beneficia de transferuri de bani care le vor oferi posibilitatea de a-şi ajuta familiile'', a precizat el.

Se estimează că 5 milioane de persoane sunt afectate de seceta cauzată de temperaturile neobişnuit de ridicate şi de cantităţile de precipitaţii musonice sub medie, ambele fiind influenţate de fenomenul meteorologic El Nińo, a precizat Crucea Roşie.

În ultima perioadă, situaţia din zonele afectate de secetă s-a înrăutăţit, rata cazurilor de malnutriţie ajungând la 30%, potrivit unor date publicate în ianuarie de Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Asistenţei Umanitare (OCHA).

Pânza freatică din majoritatea văilor şi a zonelor joase a scăzut, iar producţia de hrană din regiunile afectate s-a diminuat cu 34%, conform IFRC.

Departamentul de Meteorologie din Pakistan prognozează că situaţia va continua să se înrăutăţească în următorii patru ani, parţial ca urmare a schimbărilor climatice.