Austria va retrage protecţia consulară cetăţenilor săi care au luptat pentru Statul Islamic

Autor: George Traicu
Publicat: 06-03-2019 14:36

Austria va retrage protecţia consulară cetăţenilor săi care au luptat pentru organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), potrivit ediţiei de miercuri a cotidianului Die Presse, respingând un apel din partea SUA ca statele aliate să-şi recupereze luptătorii SI capturaţi şi să-i judece în ţările lor, relatează dpa preluată de Agerpres.

''Aşadar, nu-i vom mai aduce înapoi pe aceşti oameni'', a declarat ministrul de interne austriac Herbert Kickl.

"Oamenii care s-au alăturat unor organizaţii teroriste şi resping valorile de bază ale societăţii austriece nu au niciun drept la ajutor din Austria'', potrivit modificării legii privind acordarea de asistenţă consulară, notează Die Presse.

Guvernul de coaliţie din Germania a ajuns la un acord privind retragerea cetăţeniei germane în cazul combatanţilor terorişti, deşi măsura nu se va aplica pentru orice luptător german din Statul Islamic deţinut în prezent în Siria, notează dpa.

Problema luptătorilor străini ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic a provocat tensiuni în ultimele săptămâni după ce preşedintele american Donald Trump a cerut ca peste 800 de luptători străini capturaţi în Siria să revină în ţările lor din Europa