Elicopterul SMURD Galați a fost solicitat să intervină în cazul unui bărbat care a ars într-un incendiu de miriște

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-03-2019 14:04

Elicopterul SMURD Galaţi a fost solicitat, vineri, pentru preluarea unui bărbat care a suferit arsuri grave, în urma unui incendiu de vegetaţie, în comuna Şuletea, potrivit agerpres.ro.

Vezi și: Dosarul Tel Drum, BLOCAT de SIIJ înainte de a fi soluționat - Procurorii nu au trimis documentele pentru a fi soluționat conflictul de competență - SURSE

"Bărbatul a suferit arsuri, în urma unui incendiu de mirişte. În zonă s-a deplasat o ambulanţă şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Având în vederea starea victimei, la caz a fost alocat şi un elicopter SMURD de la Galaţi, care urmează să preia pacientul", au declarat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Bărbatul ar fi suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corporală.