Un bărbat de 70 de ani din Vrancea a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-03-2019 14:15

Un bărbat în vârstă de circa 70 de ani a decedat, vineri, în comuna Dumbrăveni, încercând să stingă un incendiu de vegetaţie uscată, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, potrivit agerpres.ro.

Vezi și: Dosarul Tel Drum, BLOCAT de SIIJ înainte de a fi soluționat - Procurorii nu au trimis documentele pentru a fi soluționat conflictul de competență - SURSE

"Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani intervin cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în comuna Dumbrăveni, unde o persoană de sex masculin a fost surprinsă de flăcări şi a decedat", a informat ISU Vrancea.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, bărbatul ar fi încercat să ardă resturile de viţă-de-vie şi ar fi fost surprins de incendiul izbucnit.

"Proprietarul viei, un bărbat din Dumbrăveni de circa 70 de ani, a dat foc la resturile de viţă-de-vie. Incendiul s-a extins din cauza vântului puternic şi a luat foc via. Bărbatul ar fi încercat să stingă incendiul, s-a intoxicat cu fum, a căzut şi a luat foc", a declarat viceprimarul comunei Dumbrăveni, Dănuţ Chiriţă.

Potrivit ISU Vrancea, în primele şase zile ale lunii martie, pompierii au intervenit pentru stingerea a nu mai puţin de 33 de incendii de vegetaţie uscată, care au mistuit 155 de hectare de vegetaţie.