Judecătorii CCR au stabilit că legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 este neconstituțională în ansamblul său pentru că acceptarea modalității în care a fost adoptată „ar crea o insecuritate perpetuă”.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea plafoanelor bugetare spunând că după ce legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, procedura parlamentară a fost redeschisă, prin reluarea întregii dezbateri asupra legii deja votate în ansamblu, lucru care nu este prevăzut nici în Constituție, nici în regulamentele Parlamentului.
Judecătorii CCR i-au dat dreptate șefului statului.
Extrase din motivarea deciziei judecătorilor constituționali:
- Curtea va examina, în principal, modul de interpretare și aplicare a sintagmei ”decide definitiv”, cuprinsă în art.75 alin.(3) din Constituție, în corelație cu celelalte texte constituționale invocate, pentru a determina dacă textul constituțional menționat permite Camerei decizionale să decidă prin vot asupra unui proiect de lege, iar apoi, din diverse motive, înainte ca legea să fie trimisă la promulgare, să revină asupra conținutului acesteia, să reia dezbaterea și votarea sa
- Procedând, mai întâi, la interpretarea literală a sintagmei menționate, Curtea constată că ”a decide” înseamnă, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), ”a hotârî, a soluționa în mod definitiv”. Dată fiind această semnificație, pare că legiuitorul constituant ar fi putut utiliza numai verbul ”a decide” pentru a descrie rolul Camerei decizionale în procesul de legiferare. Cu toate acestea, într-o exprimare aparent tautologică, a adăugat și termenul ”definitiv”, având semnificația, potrivit DEX, ”care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna, irevocabil, absolut, categoric”. Utilizarea ambelor noțiuni în cuprinsul aceleiași sintagme este de natură să întărească sensul acesteia, potrivit căruia odată ce Camera decizională a decis în procedura de adoptare a unei legi, nu mai poate reveni asupra hotărârii luate în privința acelei legi. Această decizie/hotărâre a Camerei decizionale se materializează prin votul în plen asupra legii, vot care, la rândul său, marchează finalizarea unui proces deliberativ complex în privința conținutului și formei legii.
- Având în vedere interpretarea literală a textului constituțional de referință, rezultă că este exclusă, din punct de vedere constituțional, o reluare a dezbaterilor și a votului asupra unei legi asupra căreia Camera decizională a decis definitiv. Ca rezultat al acestui vot, proiectul sau propunerea legislativă devine lege, aceasta este semnată de președinții celor două Camere ale Parlamentului și trebuie să urmeze parcursul procedural constituțional, în sensul trimiterii la promulgare, în condițiile art.77 alin.(1) din Constituție.
- procedura de legiferare apare nu ca un scop în sine, ci ca o premisă pentru asigurarea unei legislații de calitate, în sensul arătat deopotrivă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Constituțională într-o amplă jurisprudență. Totodată, respectarea acestei proceduri este o garanție a securității juridice. Acceptarea ideii potrivit căreia după decizia finală a Camerei decizionale legea adoptată ar putea fi oricând modificată de aceeași Cameră, și chiar dacă deja a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale, ar crea o insecuritate perpetuă pentru toți subiecții implicați în procedura legislativă. În plus, chiar votul final asupra legii ar fi permanent sub semnul întrebării, iar termenul ”definitiv” prevăzut de dispozițiile art.75 alin.(3) din Constituție ar fi lipsit de conținut.
- Chiar dacă, așa cum se explică în punctul de vedere al Camerei Deputaților, recurgerea la soluția redeschiderii dezbaterilor, modificării legii și supunerii sale din nou la vot în Camera decizională a avut un scop pozitiv, și anume acela de a corecta legea înainte ca aceasta să părăsească Parlamentul, Curtea subliniază că orice astfel de ”corectare” trebuie să se realizeze cu respectarea dispozițiilor constituționale. Acceptarea tezei contrare ar credita legiuitorul cu posibilitatea de a decide, practic, dacă respectă sau nu Legea fundamentală, ceea ce este în contradicție cu principiul supremației Constituției și încalcă rolul Curții Constituționale de garant al acestei supremații.
Citește și: Procurorii CSM acuză Guvernul că a schimbat OUG 7 în alta formă decât cea pentru care s-a dat aviz - Sunt două noi articole .