Sondaj CNMR: 60% dintre români doresc un Plan de Țară pentru dezvoltarea României pe termen lung. Principalele priorități: economia și infrastructura

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 11-03-2019 09:49

În urma unui sondaj realizat de CURS la comanda Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), românii au declarat în proporţie de 60% că România are nevoie de un Plan de Țară pe termen lung. În timp ce 26% dintre respondenţi au declarat că nu ştiu sau nu răspund la această întrebare, doar 14% dintre români s-au declarat împotriva elaborării unei strategii de dezvoltare pe termen lung.

În ceea ce privește principalele priorități ale strategiei de dezvoltare pe termen lung, 25% dintre români consideră că aceasta ar trebui să se axeze în primul rând pe economie, investiții și industie, 12% dintre români consideră infrastructura drept o prioritate, în timp ce 5% dintre români consideră că sistemul sanitar, învățământul și crearea de locuri de muncă ar trebui să reprezinte prioritățile României pe termen lung. În schimb, 4% dintre români consideră că nivelul scăzut de trai și corupția sunt elemente cărora trebuie să li se acorde prioritate iar 3% dintre respondenți consideră că prioritare pentru țara noastră sunt agricultura și stoparea plecării tinerilor din țară.

Citește și: Un drum judeţean şi mai multe gospodării din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost inundate în urma ploilor abundente

Cercetarea sociologică comandată de CNMR arată mai multe lucruri: în primul rând susținerea foarte largă a cetățenilor pentru predictibilitate în viața lor și nevoia unui Plan de Țară pe termen lung. Înțelepciunea poporului român iese în astfel de momente la iveală și ne arată tuturor celor care avem un cuvânt de spus că s-au săturat de schimbări și de modificarea priorităților mult prea des. De asemenea înțelegerea dezvoltării economice și a infrastructurii ca prime priorități pentru România în acest Plan de Țară arată că înțeleg imposibilitatea dezvoltării educației sau sănătății fără o economie și o infrastructură moderne și puternice. Este un rezultat care ar trebui să dea de gândit tuturor liderilor guvernamentali și neguvernamentali, să lase bătăliile deoparte și să găsească puterea unui minim consens pe teme esențiale care să nu fie subiect de dispută!" a declarat Președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.