Sondaj proaspăt în ședința PNL: PSD ar fi căzut pe locul 2. USR-PLUS bat pasul pe loc. Cum merg Tăriceanu și Ponta / SURSE

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 14-03-2019 11:23
Actualizat: 15-03-2019 09:29

Conducerea centrală PNL discută, la ora transmiterii acestei știri, în Parlament, despre lista candidaților la alegerile europarlamentare. Liderul formațiunii prezintă și un sondaj de opinie.

Liberalii au invitat presa, la începutul ședinței, pentru o declarație introductivă a liderului PNL Ludovic Orban, această practică fiind rezervată, de regulă, momentelor importante din activitatea partidului.

În sală participă mai mulți candidați vehiculați pe lista PNL la europarlamentare, printre care Vasile Blaga, Adina Vălean, Dan Motreanu, Mircea Hava, Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Marian Jean Marinescu.

Rareș Bogdan, cel mai probabil „locomotiva” PNL la alegerile din 26 mai, este așteptat să participe și el la ședințele care se vor desfășura pe parcursul zilei.

„Vă propun analiza stadiului campaniei pentru alegerile pentru PE și prezentarea ultimei cercetări sociologice privitoare la situația de moment în privința opțiunilor cetățenilor”, a declarat Ludovic Orban.

Surse liberale au spus ȘTIRIPESURSE.RO că cele mai proaspete date din sondajul privind intenția de vot sunt:

  • PNL - 27.9%
  • PSD - 24,6%
  • USR + PLUS - 16%
  • ALDE - 11,8%
  • Pro România - 6,7%

De asemenea, liberalii au primit și o fotografie de moment cu intenția de vot pentru Iohannis, Tăriceanu și Firea.

Potrivit lui Orban, liberalii văd europarlamentarele ca o moțiune de cenzură.

„Suntem în momentul în care pornim o bătălie fundamentală pentru România, o bătălie în care se va hotărâ nu doar cine va reprezenta cine va reprezenta Românie în PE, se va hotărî și dacă cetățenii români dau o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern, împotriva actualelor clanuri care-și bat joc de România”, a indicat șeful PNL.

El a amintit de cazul Kovesi pentru a ilustra influența PNL.

  • „PNL e singura forță politică care se bucură de respect la nivel european, care are capacitatea de a influența deciziile la nivel european în favoarea României, am văzut toți ce a însemnat implicarea PNL în susținerea candidatului român la funcția de procuror-șef european”, a arătat Orban.

Președintele PNL le-a trasat și linii generale de campanie șefilor liberali: „Depinde de fiecare membru PNL să se implice serios în campania, să deschidă o comunicare largă cu cetățenii, să transmitem mesajul nostru foarte clar, care este sintetizat prin mesajul prezentat pe outdoor și anume 'România în primul rând'”.

Citește și: SURSE - Urzeala listei PSD: Bădălău, scos din joc de Dragnea? .