Doliu în presa clujeană - un jurnalist tânăr a murit

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-03-2019 10:14
Actualizat: 15-03-2019 14:14

Jurnalistul clujean Dan Porcuțan (30 de ani), de la ziarul Monitorul de Cluj, a murit în seara zilei de joi. El a suferit zilele trecute o interventie chirurgicala la o măsea, iar joi a acuzat dureri de inima. Ambulanța a venit la locuința sa, dar medicii nu au putut să-l salveze. Cauza probabila a decesului este un stop cardio respirator.

„Mereu e greu să îți iei rămas bun de la cineva drag, mai ales de la un om cu care ai lucrat ani de zile cot la cot, cu care ai împărțit momente inedite, râsete, lacrimi, uneori și frustrări. Un om cu care am dezbătut subiecte, cu care am fost pe teren, alături de care am încercat să transmitem cele mai corecte informații cititorilor.

Dan era mereu vesel, mereu energic, iubea presa și iubea sportul. S-a îndrăgostit de ciclism și colinda toată țara pe bicicletă. De pe unde mergea, mereu ne trimitea poze, să vedem și noi cum stă treaba în România asta a noastră. Fiindcă el era pasionat și de fotografie, ba mai mult, a reușit să le insufle și altora această dragoste”, arată colegii săi de la Monitorul de Cluj.

Dan Porcutan a lucrat ca foto reporter in mai multe redactii clujene, ultima data la Monitorul de Cluj. El era pasionat de ciclism.