Accident GRAV în Sibiu - O autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit, maşina fiind proiectată într-un TIR. Cinci victime - FOTO

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 18-03-2019 08:53
Actualizat: 18-03-2019 09:54

Cinci persoane au fost rănite, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs la ieşirea către Agnita de pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în judeţul Sibiu. O autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit, maşina fiind proiectată într-un TIR, scrie news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a anunţat, luni dimineaţă, că un accident rutier s-a produs la ieirea de pe autostradă către Agnita.

Citește și: PERCHEZIŢII de amploare în Bucureşti şi trei judeţe: Peste 130 de poliţişti au descins la zeci de locuinţe

”Un şofer în vârstă de 42 de ani, din Bistriţa-Năsăud, la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe Drumul Judeţean de pe bretea fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un turism pe care l-a proiectat într-un ansamblu TIR oprit în vederea efectuării virajului la stânga”, a transmis Elena Welter.

Potrivit acesteia, cinci adulţi, toţi ocupanţi ai autoturismului, au fost răniţi.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că este vorba despre patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, policontuzionaţi, dar conştienţi.

Traficul în zona accidentului se desfăşoară cu dificultate.