Gigi Becali a descris ultima achiziție a FCSB - Un fotbalist d-ăsta, mai modernizat

Autor: George Traicu
Publicat: 19-03-2019 13:32

Gigi Becali a anunţat, marţi, transferul fundaşului Claudiu Belu de la Astra Giurgiu, care se va alătura echipei FCSB din vară. Becali l-a prezentat într-un mod plastic, referindu-se la cum este îmbrăcat jucătorul. "Un fotbalist d-ăsta, mai modernizat", a spus omul de afaceri, potrivit news.ro.

"Eu am un jucător, aici, la mine, care nu leagă şireturile, el le lasă desfăcute. E un fotbalist. Şi are şi pantaloni care... L-am întrebat: Cum mergi cu pantalonii ăştia? Poţi să faci pasul? Nu poţi. Că are pantaloni, nu ştiu, până jos, nu ştiu. Nu ştiu cum merge cu ei pe stradă. Un fotbalist d-ăsta, mai modernizat. Mă refer la ăsta de l-am luat acuma. Nu l-am luat pe unul, acuma? Pe Belu? Nu ştiu cum nu-i cad pantofii, ăştia, adidaşii, din picioare. Nu strânge şireturile. Le are foarte lejere, aşa, fără şireturi. Şi are nişte pantaloni, nu ştiu cum merge cu ei. L-am rezolvat (n.r. - transferul). El a terminat viaţa, aia, ce o avea el. El, Belu. Ţigară nu mai fumează. De o săptămână mi-a promis, a zis că e bărbat adevărat şi se ţine de cuvânt. Dă din cap, acum. Şi nu mai are treabă cu cluburile şi cu femeile. Trebuie să aibă, dar femeie, nu femei. La singular, nu femei. El avea femei, acum are numai femeie. Tu vrei fotbal, că eşti talentat? L-am văzut când a jucat la Chiajna un meci cu Dinamo, atunci am vrut să-l iau. Dar nu are nimic în comun fotbalul cu distracţiile, cu cluburile, cu femeile şi cu ţigara. Vrei să ajungi mare? Ai 25 de ani, prinde echipa naţională, pleci contract pe un milion, două de euro. În trei ani de zile te-ai făcut milionar. Şi poate, că are calitate. Şi el a zis că da. Mi-a plăcut faţa lui, l-am văzut foarte hotărât, aşa. Poate sunt unii care mă păcălesc, nu sunt eu Dumnezeu. Mă uit la faţa lor, aşa, îi studiez şi cred ceva şi până la urmă mă înşel. El, nu cred. Pare om bun, aşa, om de calitate şi care nu minte. Va juca din vară. A semnat mai demult. Florinel (n.r. - Coman) nu mai fumează nici ăla. Aşa zice, dar nu am încredere. El zice, dar nu, cred că mă minte. În ăsta am mai multă încredere. Nu ştiu de ce am încredere în el", a declarat Becali, la Pro X.

El şi-a mai schimbat părerea despre selecţionerul Cosmin Contra, după ce acesta l-a convocat la echipa naţională pe Denis Man.

"Acum, că l-a chemat pe Man, o să fac şi eu rugăciune. Nu mă interesa, nici nu mă uitam. Ce, mă uitam numai pentru Benzar? Era prea mare efortul. Mă uit la fotbal dacă am un interes. Nu vedeţi că nu mă duc la meciurile Stelei. Acum, mă duc. Deja, simt şi eu că mai am o şansă la campionat. Când o să văd că nu mai am nicio şansă la campionat, nu mai am ce să caut acolo", a spus Becali.

Patronul FCSB se arătase foarte supărat, în urmă cu câteva zile, pe selecţionerul Cosmin Contra pentru că nu l-a convocat pe Florin Tănase la echipa naţională.

"E vreunul mai bun ca Tănase din toată echipa naţională? O să-l întreb şi pe el (n.r. - pe Contra, de ce nu l-a convocat). N-ai niciun jucător mai bun ca Tănase în toată echipa aia. Tănase e cel mai bun jucător român din echipa naţională. E cel mai valoros jucător al României. Aşa cred eu, ca neştiutor, dar Contra e profesionist, nu pot să-l contrazic. E mare profesionist (n.r. - ironic). Dacă el nu-l ia pe Tănase, cel mai bun mare jucător al României? Acum m-am convins (n.r. - de Contra). Eu îl lăudam tot timpul. Dar probabil a avut noroace (n.r. - Contra) pe la Dinamo. A avut realizări la Dinamo şi a meritat să-l ia (n.r. - ca selecţioner), că şi eu spuneam Contra. Aleargă 12 kilometri, face faza defensivă, driblează, dă pase decisive, scoate 11 metri, ce mai vrei de la un jucător?", a declarat Becali.