Alertă cu bombă la Bruxelles - O parte a cartierului unde sunt concentrate instituţiile europene a fost blocată

Autor: George Traicu
Publicat: 19-03-2019 14:44
Actualizat: 19-03-2019 14:47

O parte a cartierului din Bruxelles unde sunt concentrate instituţiile europene a fost blocată marţi ca urmare a unei alerte de bombă primite la o firmă de consultanţă în comunicaţii, transmite AFP preluată de Agerpres.

Firma G+, care a recepţionat ameninţarea, are sediul vizavi de cel al agenţiei France Presse, la câteva zeci de metri de reprezentanţa Regatului Unit. Unul din manageri, Thomas Barros-Tastets, a declarat că a evacuat sediul şi a anunţat poliţia. El a răspuns la două apeluri şi a tras concluzia că probabil este vorba de o farsă.

În cursul celui de-al doilea dialog cu presupusul avertizor, Barros-Tastets l-a întrebat unde este amplasată bomba. Răspunsul a fost "sub scaunul tău", iar interlocutorul nu a putut preciza la ce etaj se află biroul managerului. Întrebat când va exploda bomba, el a afirmat că "într-o jumătate de oră", apoi a închis telefonul.

Citește și: Vești proaste pentru Simona Halep! Câte puncte o despart de locul 1

Poliţia belgiană a luat în serios avertismentul şi a mobilizat mijloace importante, alături de pompieri. Au intervenit cinci vehicule şi o echipă pentru evacuarea rapidă a eventualelor victime. Zona a fost izolată, locatarii din imobilele învecinate au fost închişi în apartamente, iar câini specializaţi în detectarea explozibililor au fost conduşi pe lângă toate vehiculele staţionate în apropiere.

Alerta a încetat după două ore, puţin după ora locală 13.00 (14.00 ora României).