Deputat UDMR: 'Legea achiziţiilor publice în forma actuală blochează investiţiile şi generează lucrări de mântuială'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-03-2019 17:45

Deputatul UDMR Covasna, Marton Arpad, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Legea achiziţiilor publice şi achiziţiilor sectoriale trebuie simplificată şi modificată pentru că în forma actuală "blochează investiţiile" şi generează "lucrări de mântuială", potrivit agerpres.ro.

Parlamentarul covăsnean a menţionat că modificările propuse de UDMR la această lege, vizează, printre altele, eliminarea criteriului celui mai scăzut preţ la stabilirea câştigătorului unei licitaţii, reducerea procedurilor şi stipularea unor căi de atac împotriva "contestatarilor de profesie", care blochează achiziţiile.

Citește și: Orange, Telekom, Vodafone și UPC România se aliază! Ce vor să declanșeze

"Deci, care sunt, din punctul nostru de vedere, cele trei probleme - unu, preţul cel mai mic care bate totul şi care duce la lucrări de mântuială, la imposibilitatea realizării investiţiei, pentru că omul pune un preş cu care nu poate realiza. A doua problemă este birocraţia, legislaţia stufoasă, atât internă, cât şi internaţională, o preluare greşită, ca de obicei, a directivelor şi regulamentelor din Uniune (...) Noi ne legăm de mâini şi de picioare mult mai mult decât ne solicită cineva. A treia problemă este această interminabilă posibilitate de contestaţie, prin care se pot bloca ani de-a rândul, chiar şi de către oameni care nu au nicio treabă cu investiţia respectivă, nici nu doresc să facă investiţii, nici nu au participat. Şi credem că asta trebuie stopat dacă vrem să facem investiţii, altfel ajungem acolo, de exemplu, că de la Sibiu până la Nădlac nu se ajunge pe autostradă, deşi se poate construi din bani europeni, pentru că există o societate civilă care ştie de nişte lilieci", a declarat Marton Arpad.

Citește și: A fost făcut public! Cine ar fi făcut, de fapt, poza în care Laura Codruța Kovesi ar fi în crama lui Sebastian Ghiță

Acesta a precizat că propunerile de modificare a Legii achiziţiilor publice se află în prima fază de dezbatere în Camera Deputaţilor, care, în acest caz, este forul decizional.

Citește și: Lovitură pentru Opoziție! Sondaj devastator ,

"Punctul nostru de vedere este clar - legislaţia actuală nu e bună, blochează investiţiile şi duce la nişte lucrări proaste, ca atare ea trebuie să fie modificată. Reducerea importantei, la nivelul Directivei, a preţului minim, reducerea procedurilor şi introducerea posibilităţii de atac în instanţă, inclusiv cu posibilitatea de a plăti cel care contestă pe degeaba, pentru că sunt chiar oameni de profesie care atacă orice, ori participă, ori nu la licitaţii. Asta este punctul nostru de vedere - dacă dorim să avem investiţii în această ţară atunci trebuie să avem o procedură de achiziţie publică cum au alte state, dacă tot zicem tot timpul că vrem o ţară ca afară", a concluzionat parlamentarul UDMR Covasna.