Decizie de ULTIM MOMENT la CCR - Când se judecă contestația depusă de Klaus Iohannis la Legea administrației publice locale

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 22-03-2019 10:39

Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în cazul modificărilor la Legea administrației publice locale. Șeful statului susține că  prin modul în care a fost adoptată, precum și prin conținutul normativ, legea contravine unor norme și principii constituționale.

Citește și: Dan Andronic, anunț INCENDIAR după audierea lui Ion Cristoiu în dosarul lui Kovesi: Mai sunt filmulețe și fotografii, dar peste Ocean

În sesizarea depusă la CCR, președintele arată că Legea pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 și ale art. 75 din Constituție, fiind încălcată competență primei Camere sesizate, Cameră Deputaților, care nu a dezbătut textul și soluțiile adoptate de Senat.

Termenul stabilit de judecătorii CCR pentru soluționarea contestației depuse de președinte este 7 mai.