Carmen Hărău (PNL): Guvernul ne îndatorează în fiecare zi cu zeci de milioane, nu construiește nimic și exportă toți banii împrumutați

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 26-03-2019 14:23

Senatorul PNL Carmen HĂRĂU trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea accelerată a stocului de datorie publică, care a ajuns, în decembrie 2018, la peste 330 de miliarde de lei și  va crește în acest an cu încă 30 de miliarde de lei, fără ca Guvernul să construiască drumuri, spitale și școli în România și fără să sprijine producătorii români:

„Din anul 2011, de când am ieșit din criza economică, și până astăzi guvernele nepricepute, din care PSD nu a lipsit niciodată, ne-au îndatorat cu încă 140 de miliarde de lei. Anul acesta vom ajunge la un stoc de datorie publică de peste 360 de miliarde de lei și ne întrebăm unde s-au dus acești bani, pentru că nimeni nu-i vede! Răspunsul este simplu: s-au dus pe apa sâmbetei. De construit nu s-a construit niciun spital nou, nici un Km nou de autostradă, iar mii de școli nici nu ar trebui să funcționeze în condițiile precare în care se află! Ceea ce este deosebit de grav este  că sutele de miliarde de lei nu s-au dus în economia românească, în sprijin pentru producătorii români, în creșterea puterii de cumpărare pentru angajați sau pensionari. Importăm aproape două treimi din alimentele care se consumă în România! Astfel, cumpărăm cu bani împrumutați ceea ce produc lucrători din alte țări (nu neapărat doar țări europene) susținând, prin creditele consumate, economiile lor! De altfel, producătorii români, indiferent de obiectul de activitate,  fără niciun fel de sprijin, fără niciun fel de investiții, nu acoperă cererea din țară, iar cea mai mare parte a consumului este alimentată din importuri. Așadar, din banii împrumutați de Guvern la dobânzi uriașe, România susține locurile de muncă din străinătate, din țările de unde noi importăm de la o zi la alta tot mai mult. În timp ce Germania sau Franța au reușit să își reducă datoriile, România pare continuă să se împrumute tot mai mult, cu costuri tot mai mari!

Citește și: Administrația Prezidențială marchează Ziua Internațională a Luptei împotriva Epilepsiei

Dacă luăm în considerare cu cât s-a devalorizat leul în acești ani, tabloul dezastrului economic românesc devine și mai sumbru! Oamenii nu trăiesc mai bine, pentru că deși veniturile le-au crescut pe hârtie, atunci când merg la piață constată că în fiecare zi cumpără mai puțin decât ieri. Politica economică pro-ciclică este, întotdeauna,  peste tot în lume, o spoială de bunăstare de termen foarte scurt, plătită apoi cu multă suferință socială.

Modelul economic pe care l-a pus în practică PSD-ALDE a eșuat total!, potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.