Steaua Bucureşti a învins Progresul Bucureşti, 4-1, în Liga a IV-a pe Bucureşti

Autor: George Traicu
Publicat: 27-03-2019 19:32

Steaua Bucureşti a învins Progresul Bucureşti, scor 4-1, în etapa cu numărul 20 din Liga a IV-a pe Bucureşti. Elevii lui Marius Lăcătuş au reuşit astfel să-şi asigure matematic prezenţa în playoff-ul Ligii a IV-a potrivit mediafax.

Pentru Steaua au marcat Răsdan (minutele 16, 60), Vîlcea (minutul 30), Robu (minutul 90+3). De partea cealaltă, Lungu a înscris golul de onoare al oaspeţilor, în minutul 74.

După 20 de etape, Steaua are 55 de puncte în Liga a IV-a. CS Dinamo se află pe locul secund, cu 51 de lungimi. Carmen Bucureşti completează podiumul, cu 49 de puncte, iar Progresul ocupă ultimul loc de playoff, cu 45 de puncte.

Pe 6 aprilie va avea loc meciul dintre Steaua şi Dinamo, pe terenul 5 din Ghencea.

La finalul sezonului regular, primele patru clasate merg în playoff. Campioana pleacă cu trei puncte, locul secund cu două puncte, a treia clasată cu un punct, iar locul 4 cu zero. Fiecare joacă cu fiecare, iar la final se trage linie şi campioana playoff-ului merge la barajul pentru accederea în Liga a III-a. În acest an, campioana Ligii a IV-a din Bucureşti va înfrunta campioana Ligii a IV-a din judeţul Călăraşi.