ALERTĂ - Atacuri VIOLENTE împotriva romilor de origine română și bulgară la Paris - 20 de persoane au fost arestate. De la ce a pornit totul

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-03-2019 08:00
Actualizat: 28-03-2019 08:35

Douăzeci de persoane au fost arestate la Paris după ce au atacat mai mulţi romi, majoritatea din Bulgaria şi România, în urma unor zvonuri online conform cărora aceştia ar fi răpit copii, scrie The Sun, conform news.ro.

Atacatorii, înarmaţi cu bâte, cuţite de bucătărie şi alte arme improvizate, au ajuns la taberele de romi din suburbiile capitalei franceze.

Cele mai grave incidente au avut loc luni noaptea în zonele Clichy-sous-Bois, Bobigny şi Colombes.

„Au fost ţintite caravanele şi dubele albe folosite de comunităţile rome, mai mulţi indivizi fiind atacaţi”, a afirmat o sursă.

„Atacurile au fost motivate de zvonurile online conform cărora romii răpesc copiii din oraş”, a adăugat sursa.

Un scandal uriaș de corupție zguduie Bulgaria - Demisii în lanț pe scena politică

Mai multe postări cu astfel de informaţii au apărut pe reţele sociale precum Facebook sau Snapchat. Drept urmare, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Seine-Saint-Denis a făcut apel la oameni „să aibă grijă pentru că începe o psihoză”.

Într-un comunicat, poliţia a informat: „Zvonurile conform cărora o dubă albă este folosită pentru a răpi copii nu au nicio bază”.

„Nu a fost dovedită nicio răpire. Nu distribuiţi această informaţie falsă, nu incitaţi la violenţă”, se arată în comunicat.

Ofiţerii au confirmat că 20 de persoane au fost reţinute momentan în legătură cu violenţele asupra romilor iar trei persoane au fost puse sub acuzare pentru infracţiuni violente.

Zvonul privind duba albă a fost numit un mit urban sau „ştire falsă”, însă reflectă prejudecata faţă de comunităţile de romi din Franţa.

Mai mulţi miniştri de Interne şi prim-miniştri francezi au cerut deportarea lor, însă acest lucru s-a dovedit a fi imposibil pentru că majoritatea au paşapoarte UE.